.Spune ceva.

Cand fumul da tarcoale corpului tau gol

Il atinge, il gadila, el tremura...

Lasa-l sa te ridice, apoi sa cazi domol

In timp ce pe pereti se deseneaza propria ta structura.

Imi doresc sa te pastrez asa pentru eternitate

Sa ti simt bataile inimii si sa le iau in mana

Si-n timp ce tu imi vei dansa pe pleoape

Eu sa le sarut, rujul meu sa iti ramana.

Si-ntr-o tigara te gasesc,intr-un pahar, o gura, o simtire...

Esti ca un viciu! Sper sa nu intru in sevraj.

Sper sa nu mi te stergi precum o amintire,

Ca sa uit sa te respir, nu am curaj.

 

Ma minti iar, desi imi promiti,

Ca iarasi cu un trandafir ai sa ma eviti,

Tu iar ma vei lasa sa sper pentru nimic,

Ca ma vei saruta ca un nemernic.

Spune ceva

.

Te iubesc

.

Multumesc.

                                                                         

                                                                                       

                                                      ~Imaturitate cretina~

Insolenta

Asteptam. Asteptam persoana de langa mine sa se ridice si sa plece. Dar a ramas acolo. Cedand dorintei, imi scot din pachet o tigara si bricheta. Trag in mine.

"Fumezi? La varsta asta?..."

Ce bine ar fi fost daca mi-ar fi zis acest lucru. Dar am observat ca nimanui nu-i mai pasa.

La un moment dat, barbatul isi ridica privirea si incepe sa-si miste buzele. Rasuflu usurata. Poate ca, in sfarsit, cineva ca arata o urma de interes si constiinta.

-Da-mi si mie un foc.

Nu pot sa cred.

Promit ca nu-l voi uita. 

Promit ca nu ma voi lasa uitata. 

                      

                                  Nu mint. Garantez pentru cele de mai sus.

                                             

              

 

Prinsa in realitate.

Copila isi apropie genunchii de corp si isi aseaza mai bine fusta intre ea si pamant. Isi freaca picioarele, simtind crestaturi cauzate de firele verzi de iarba. Se uita deasupra ei: nori imensi, gri, de calti acopereau bolta de un albastru intens, facand-o sa se emotioneze.

-Vino acasa!

Fata se ridica, isi intinde cum poate rochia sifonata, se apleaca si culege buchetul de papadii de pe jos. Cand incepe sa alerge pe poteca batuta de picior de pasare, ploaia incepe. Picuri imensi, grei si reci formeaza un fel de perdea continua prin care ea trece rapid, in cercuri si miscari rapide, lasand pete de vopsea.

Fiinta de penson incepe sa se stearga, culorile i se intind pe fata, iar suvoaiele de culoare i se aduna in ochi si buze; praful de stele este prins in picurii de apa si apoi se aduna in papadii. Sub picioarele-i goale, pamantul capata o nuanta colorata ca de benzina.

In parul decolorat apa prinde note muzicale; cu fiecare salt, fragmente dintr-o melodie se strecoara printre tesaturile cortinei de apa.

Alearga in continuare. Spre acasa. Spre nicaieri, spre nimic, spre nimeni, spre familie. 

Cand trece pe langa un lan de porumb, speranta ii creste brusc. Probabil...   Sigur ca dincolo de marea asta de papusoi, o casa simpla, una din lut si lemn, isi va arata crapaturile din pereti, insemnele unor riduri din zambete.

Dar nu se mai termina...

-Mama!... Mama!.. Unde esti, mama?

 De ce crede ca mama a strigat-o prima data? De ce a crezut automat ca trebuie sa fie ea? A fost un strigat, da... dar nu al unei persoane.

Dar nu ea a vrut sa creasca? Nu ea a plecat de langa ea pentru a-i culege buchetul de papadii care.. si-asa nu o sa-i placa? Fetito. 

Mai, fetito, mai... Mai cresti.

Nuditate

Mirosul de nou imi inunda narile. 

Smulsa din familiarul trecut, din patul meu vechi cu salteaua stricata, ma refugiez in camera asta nula ca de hotel, sub plapuma rece si usoara. 

Inchid ochii. De pe hol, vocea chinuita a unei chitari dezacordate se strecoara pe sub usa si pluteste pana la mine. Notele imi par cunoscute. Singurele lucruri familiare din aceasta cutie alba de medicamente. Mi-as zice sa ma trezesc. Dar nu pot; nu dorm. Degeaba incerc apoi sa evadez in somn, visele mele ricoseaza de peretii netezi si imaculati. 

Ce e asta?

Cand prezentul imi pare pentru prima data incert, nu ma mai pot baza decat pe trecut. Ar trebui atunci sa traiesc in iluzii si amintiri? Care e rostul? Care e scopul?

Ce caut aici?

Pana acum cateva clipe eram un copil. Acum cineva m-a inchis in mediul asta gol, fara nicio informatie, unde circumvolutiunile cenusii pot ori sa innebuneasca si sa se agite in impulsuri electrice, ori sa se  lase acoperite de o substanta asemantoare mazgai ce o poti gasi pe alimentele alterate. Asta nu e maturitate. Nu e un fost viitor. Ce e? O pauza? 

Lasati-ma sa ma intorc in clasa, va rog! Promit ca o sa fiu atenta si nu o sa mai inteleg gresit, o sa invat, va jur...