Mirosul de nou imi inunda narile.
Smulsa din familiarul trecut, din patul meu vechi cu salteaua stricata, ma refugiez in camera asta nula ca de hotel, sub plapuma rece si usoara.
Inchid ochii. De pe hol, vocea chinuita a unei chitari dezacordate se strecoara pe sub usa si pluteste pana la mine. Notele imi par cunoscute. Singurele lucruri familiare din aceasta cutie alba de medicamente. Mi-as zice sa ma trezesc. Dar nu pot; nu dorm. Degeaba incerc apoi sa evadez in somn, visele mele ricoseaza de peretii netezi si imaculati.
Ce e asta?
Cand prezentul imi pare pentru prima data incert, nu ma mai pot baza decat pe trecut. Ar trebui atunci sa traiesc in iluzii si amintiri? Care e rostul? Care e scopul?
Ce caut aici?
Pana acum cateva clipe eram un copil. Acum cineva m-a inchis in mediul asta gol, fara nicio informatie, unde circumvolutiunile cenusii pot ori sa innebuneasca si sa se agite in impulsuri electrice, ori sa se lase acoperite de o substanta asemantoare mazgai ce o poti gasi pe alimentele alterate. Asta nu e maturitate. Nu e un fost viitor. Ce e? O pauza?
Lasati-ma sa ma intorc in clasa, va rog! Promit ca o sa fiu atenta si nu o sa mai inteleg gresit, o sa invat, va jur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu