Ce sa mai fac? Odata ce am epuizat cam toate ideile si m-am saturat si de repetat, ma apuc de ceva nou. Atat de nou incat imi va schimba anumite perceptii si ma va face sa ma gandesc la alte lucruri, sa fac alte lucruri.. Noi.
Si... in timp ce caut in ceva familiar ceva nou, intr-o noutate gasesc numai lucruri familiare, prezentate, insa, altfel. Mi-e dor de acel iz placut pe care nu-l pot simti decat acolo. Mi-e dor de amintirile care urla dupa mine, crezand ca..poate.. le pot reinvia.
Nu te flata.
Acele amintiri sunt mai vechi, mai respectabile, mai iubite, mai dorite, mai pretioase. Mai consistente. Ireale si materiale in in acelasi timp. Le-am putut simti. Le-am simtit cu toata fiinta mea. Si s-au pierdut... Mai sunt patru luni pana sa le simt iar. Ca atunci. Poate nu vor mai fi aceleasi, dar cui ii mai pasa?
Mie. Care eu? Tu. Aha.
Si... uite. Adica simte. Imi pot aduce aminte perfect mirosul acela. Imi pot aduce aminte prefect senzatia aceea pe pielea mea. In gura. In par. Sub talpi, pe spate, pe picioare. Imi pot aduce aminte perfect vara aceea. Verile alea.
O sa traiesc. Atat de mult... Pana la refuz. O sa cresc atata, o sa cresteti si voi, o sa crestem. O sa ne schimbam si o sa ne intoarcem unde am fost, o sa ne privim si o sa ramanem cu gura cascata uitandu-ne la propriile reflectii.
Nici nu stii cat am crescut. In doua saptamani. In patru luni. In opt. In doi ani. Daca ai incerca, ai vedea. Ai mirosi. Ai simti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu