suras

Radea. Radea in continuu si nu putea sa se mai opreasca. Si... la fiecare chicot strecura cate o lacrima.. atat de subtila incat nimeni altcineva nu putea sa observe. Dar a observat cineva. Si inca o persoana... Si inca una. In momentul acela a inceput sa planga de-a dreptul. Nu-si mai ascundea lacrimile, pentru ca nu avea de ce sa o mai faca. S-a transformat in bucurie, melancolie, usoara tristete... pe care putea sa le impartaseasca tuturor pietrelor, picurilor de apa, adierelor, firelor de iarba, privirilor sterse ascunse dupa suvite de par... Si plangea. Si s-a oprit abia atunci cand a auzit trenul suierand. Apoi iar a inceput sa rada.

Yeah, I'll tell you something.

Astazi am ascultat melodiile. Melodiile alea, acelea... ale noastre. Eram noi doua.
Mereu prin cafenele, prin parcuri, pe banci dupa ore.. la o cafea si tigari. La suete pe care noi le numeam aproape ,,filosofari". Nu, pe bune. Radeam si inventam chestii, prorecle si multe teorii fara noima, care se uitau in urmatoarele secunde... Vorbeam la telefon ore in sir. Ne certam cu ai nostri, dar nu ne pasa. Eram noi doua, si noi puteam face orice. Chiar si tema la franceza in timpul unei convorbiri de un minut.
Era vorba sa crestem, sa ne maturizam, sa ne dezvoltam impreuna. Dar nu am reusit. Am crescut eu prea mult? Ai crescut tu prea diferit? De ce ne-am departat atat? De ce a trebuit ca ceva ce ne-a unit atat de mult la inceput sa ne desparta in halul asta acum?! Ipocrito. Mi-ai promis, chiar daca nu stii asta, ca asa va fi mereu... O ciocolata calda, un caine pufos, un film si perioade muzicale de neuitat. S-au dus dracului toate. Ambalajele de la ciocolata impaturite pe canapea. Unde s-au dus...? de ce? de cand?
Mi-e dor de tine. De tine chiar imi e dor.

.

Ce prosti!