new end.

http://www.youtube.com/watch?v=e6-U87sqDNQ

suras

Radea. Radea in continuu si nu putea sa se mai opreasca. Si... la fiecare chicot strecura cate o lacrima.. atat de subtila incat nimeni altcineva nu putea sa observe. Dar a observat cineva. Si inca o persoana... Si inca una. In momentul acela a inceput sa planga de-a dreptul. Nu-si mai ascundea lacrimile, pentru ca nu avea de ce sa o mai faca. S-a transformat in bucurie, melancolie, usoara tristete... pe care putea sa le impartaseasca tuturor pietrelor, picurilor de apa, adierelor, firelor de iarba, privirilor sterse ascunse dupa suvite de par... Si plangea. Si s-a oprit abia atunci cand a auzit trenul suierand. Apoi iar a inceput sa rada.

Yeah, I'll tell you something.

Astazi am ascultat melodiile. Melodiile alea, acelea... ale noastre. Eram noi doua.
Mereu prin cafenele, prin parcuri, pe banci dupa ore.. la o cafea si tigari. La suete pe care noi le numeam aproape ,,filosofari". Nu, pe bune. Radeam si inventam chestii, prorecle si multe teorii fara noima, care se uitau in urmatoarele secunde... Vorbeam la telefon ore in sir. Ne certam cu ai nostri, dar nu ne pasa. Eram noi doua, si noi puteam face orice. Chiar si tema la franceza in timpul unei convorbiri de un minut.
Era vorba sa crestem, sa ne maturizam, sa ne dezvoltam impreuna. Dar nu am reusit. Am crescut eu prea mult? Ai crescut tu prea diferit? De ce ne-am departat atat? De ce a trebuit ca ceva ce ne-a unit atat de mult la inceput sa ne desparta in halul asta acum?! Ipocrito. Mi-ai promis, chiar daca nu stii asta, ca asa va fi mereu... O ciocolata calda, un caine pufos, un film si perioade muzicale de neuitat. S-au dus dracului toate. Ambalajele de la ciocolata impaturite pe canapea. Unde s-au dus...? de ce? de cand?
Mi-e dor de tine. De tine chiar imi e dor.

.

Ce prosti!

Coca-Cola

Pacat ca nu pot scoate si bani din reclame. Oare cat as castiga... hai ca sunt buna.
Da, sunt buna- buna la toate.

http://www.trilulilu.ro/VIRUSMOCA/dc79d3a3c0137d

Unii oameni isi pastreaza amintirele in imagini si cuvinte. Cum ar fi sa le porti in sireturi? Greu. Te urmaresc oriunde te poarta picoarele.

Sa te aud cum razi

Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine.
Aveam poate 2 sau 2 ani si jumatate.
Primisem cadou de curand un set de “cescute de ceai” si erau jucariile mele favorite.
Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de “ceai”, care de fapt era doar apa.
Dupa cateva cesti de “ceai” si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa.
Tata a i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de “ceai”, pentru ca eram “atat de draguta!”
Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de “ceai” pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata.
Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti…):
“Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?”

Cugetare.

'Nu sunt proasta, doar ma fac.
In capul meu se formeaza tot felul de conexiuni si-mi aduc aminte tot...
Dar ar fi mai bine sa fiu proasta. Asa... pentru ca prostii sunt mai fericiti.'

E urat sa fii gelos, dar cateodata pur si simplu te saturi de frumusete

O parte buna a inconstientei e faptul ca nu regreti nimic. O parte buna a constiintei e ca vezi de ce nu ai ce regreta.

E timpul.
E timpul sa-ti dai seama cum e sa traiesti fara sa o faci. E timpul sa respir adanc... e timpul sa rad si sa zambesc si sa ma opresc din gandit. E timpul.
Si mai e ceva... un zambet actoricesc.

                                                                                                                                                                                                               Simt ca razele ma imping.. soarele incearca sa ma ridice cat mai sus... Vantul ma ia pe sus... Am ametit. Simt ca visez. Imi aud vocea, dar parca nu e a mea. Imi vad reflectia.. da....parca sunt eu. Mi se pare ca sunt intr-un vis. Nu visez, sunt intr-unul. Nimic nu e real. Pasesc.... Pasesc... mai sus de pamant. Pasesc? Cand am plecat de pe banca?

Uite o vitrina. Ce bine seamana fata aia cu mine. :))

-Sunt homofob.

-Si cand te uiti in oglinda te sperii?

Imi place sa traiesc. Si am de gand sa continui.

Fericirea e amplificarea sentimentelor/emotiilor pozitive/optimiste trezite de orice lucru existent sau inexistent. Cateodata, inconstienta. Dar pt. a exista fericire reala nu trebuie sa existe nimic altceva, sau cel putin sa nu existe in mintea fericitului.

Fericirea este adevarata, dar oarba. Mai oarba ca dragostea. Nu este falsa, nu poate fi falsa, insa dragostea da.

                                                                                                               

Nici nu mi-am dat seama cat inseamna o floare. Mi-am amintit atunci cand n-am mai primit-o eu, ci a primit-o altcineva. Care o merita mult mai mult decat mine. Te iubesc.

I have this feeling.

Ce sa mai fac? Odata ce am epuizat cam toate ideile si m-am saturat si de repetat, ma apuc de ceva nou. Atat de nou incat imi va schimba anumite perceptii si ma va face sa ma gandesc la alte lucruri, sa fac alte lucruri.. Noi. 

Si... in timp ce caut in ceva familiar ceva nou, intr-o noutate gasesc numai lucruri familiare, prezentate, insa, altfel. Mi-e dor de acel iz placut pe care nu-l pot simti decat acolo. Mi-e dor de amintirile care urla dupa mine, crezand ca..poate.. le pot reinvia.

Nu te flata.

Acele amintiri sunt mai vechi, mai respectabile, mai iubite, mai dorite, mai pretioase. Mai consistente. Ireale si materiale in in acelasi timp. Le-am putut simti. Le-am simtit cu toata fiinta mea. Si s-au pierdut... Mai sunt patru luni pana sa le simt iar. Ca atunci. Poate nu vor mai fi aceleasi, dar cui ii mai pasa?

Mie. Care eu? Tu. Aha.

Si... uite. Adica simte. Imi pot aduce aminte perfect mirosul acela. Imi pot aduce aminte prefect senzatia aceea pe pielea mea. In gura. In par. Sub talpi, pe spate, pe picioare. Imi pot aduce aminte perfect vara aceea. Verile alea. 

O sa traiesc. Atat de mult... Pana la refuz. O sa cresc atata, o sa cresteti si voi, o sa crestem. O sa ne schimbam si o sa ne intoarcem unde am fost, o sa ne privim si o sa ramanem cu gura cascata uitandu-ne la propriile reflectii. 

Nici nu stii cat am crescut. In doua saptamani. In patru luni. In opt. In doi ani. Daca ai incerca, ai vedea. Ai mirosi. Ai simti.

timpul nu e pierdut atata timp cat inveti ceva. nu?

   -Ridicati de getul mic in timp ce duceti ceasca la gura. Si nu uitati sa tineti in mana stanga, chiar la 10-13 centimetri sub ea, farfurioara asortata. Asa. Sorbiti. Nu zgomotos, nu uitati: fiti bine-crescuti.

   Am repetat acest proces complicat in continuu, pana cand, dupa umplerea si dez-umplerea a 15 cani -pardon- cesti de ceai, am golit ceainicul si a fost nevoie sa folosim doar apa. De fiecare data profesorul spunea acelasi lucru: ,, Gresit! Ia-o de la capat..." Si am facut intocmai. O data, de doua ori, la infinit.

   La cate grade trebuia sa ridic degetul? Buzele mele trebuie sa fie tuguiate sau doar usor ,,impinse" inainte? Unde trebuie sa ma uit in timp ce beau? La ceasca? In gol? In fata mea? La farfurie? La masa? Cate cuburi de zahar e recomandat sa folosesti?

   -Domnisoara!

  -Da, doamna?

  -Iar ai gresit. Ia-o de la capat.

   Si in drumul meu spre dulapior, cu spatele drept si privirea relaxata dar interesata, ma gandesc la tot felul de lucruri. Ma gandesc in primul rand la sens. De ce trebuie sa fie totul perfect? Atata timp cat e asigurat faptul ca nu voi fi doar o vagaboanda, o inculta sau o delicventa, ci doar o persoana care foloseste in loc de pieptene o perie, in loc de top elegant o camasa sic si uita sa foloseasca si ata dentara atunci cand se spala pe dinti? De ce  trebuie sa-mi irosesc minute pretioase din viata, care sunt decisive, dupa spusele Doamnei, pentru lucruri pe care nu le voi face de fapt niciodata din lipsa de timp? 

   -De ce dureaza atat?

   -Imediat, Doamna.

   Iau din sertar o lingurita curata. Ma uit la ea.

   In adancitura concava a acesteia, o reflectie neclara se misca pe marginile lucioase ale acestia. Are riduri, parul incaruntit, pleoapele ingreunate si ochii mult prea vii pentru restul fetei. 

   Sunt eu.

Ne ~ insolenta.

Ieri am cunoscut un om si o femeie.

Omul era un mosulica de peste 60 de ani, cu o geaca inchisa la culoare si pantaloni gri, cu buzunare largi in care incapea cu usurinta un telefon mobil a carui sonerie IMATURA isi reflecta strident notele in peretii scarii. Mi-a zis mie si lui Cristiniki ca suntem tinere si nu se merita sa ne apucam la varsta asta de fumat... Ca un sfat prietenesc. Am respectat asta. Pentru prima oara, intelegere, pasare, constiinta, MATURITATE.

Femeia iesea din scara blocului, desigur ca nu aceeasi scara ca si a mosului. Desi si aceasta era mai degraba o babuta, ii zicem femeie pentru a scoate in evidenta ceea ce conteaza. Purta o bluza de o culoare aproape roz, stearsa de anii care au trecut peste ea, cu Minnie Mouse privind triumfatoare pe pietptul ei. Pun pariu ca e casnica. Ce mai- normal ca e, dar sunt sigura ca asa a fost toata viata. Se uita la noi. Ne uitam la ea. Liniste. In urmatorul moment ne-a intrebat unde stam si eu am zis "prin apropiere", dupa acest raspuns venind imediat si scopul propriu-zis: "Ia duceti-va acolo! Ce e aici? Fumatoare?" . <-punct.

Noi bineinteles ca am plecat din ambele locuri, dar mi se pare ceva foarte frumos... piere ignoranta sau e exact invers, iar eu am gasit ultimele exemplare?

.Spune ceva.

Cand fumul da tarcoale corpului tau gol

Il atinge, il gadila, el tremura...

Lasa-l sa te ridice, apoi sa cazi domol

In timp ce pe pereti se deseneaza propria ta structura.

Imi doresc sa te pastrez asa pentru eternitate

Sa ti simt bataile inimii si sa le iau in mana

Si-n timp ce tu imi vei dansa pe pleoape

Eu sa le sarut, rujul meu sa iti ramana.

Si-ntr-o tigara te gasesc,intr-un pahar, o gura, o simtire...

Esti ca un viciu! Sper sa nu intru in sevraj.

Sper sa nu mi te stergi precum o amintire,

Ca sa uit sa te respir, nu am curaj.

 

Ma minti iar, desi imi promiti,

Ca iarasi cu un trandafir ai sa ma eviti,

Tu iar ma vei lasa sa sper pentru nimic,

Ca ma vei saruta ca un nemernic.

Spune ceva

.

Te iubesc

.

Multumesc.

                                                                         

                                                                                       

                                                      ~Imaturitate cretina~

Insolenta

Asteptam. Asteptam persoana de langa mine sa se ridice si sa plece. Dar a ramas acolo. Cedand dorintei, imi scot din pachet o tigara si bricheta. Trag in mine.

"Fumezi? La varsta asta?..."

Ce bine ar fi fost daca mi-ar fi zis acest lucru. Dar am observat ca nimanui nu-i mai pasa.

La un moment dat, barbatul isi ridica privirea si incepe sa-si miste buzele. Rasuflu usurata. Poate ca, in sfarsit, cineva ca arata o urma de interes si constiinta.

-Da-mi si mie un foc.

Nu pot sa cred.

Promit ca nu-l voi uita. 

Promit ca nu ma voi lasa uitata. 

                      

                                  Nu mint. Garantez pentru cele de mai sus.

                                             

              

 

Prinsa in realitate.

Copila isi apropie genunchii de corp si isi aseaza mai bine fusta intre ea si pamant. Isi freaca picioarele, simtind crestaturi cauzate de firele verzi de iarba. Se uita deasupra ei: nori imensi, gri, de calti acopereau bolta de un albastru intens, facand-o sa se emotioneze.

-Vino acasa!

Fata se ridica, isi intinde cum poate rochia sifonata, se apleaca si culege buchetul de papadii de pe jos. Cand incepe sa alerge pe poteca batuta de picior de pasare, ploaia incepe. Picuri imensi, grei si reci formeaza un fel de perdea continua prin care ea trece rapid, in cercuri si miscari rapide, lasand pete de vopsea.

Fiinta de penson incepe sa se stearga, culorile i se intind pe fata, iar suvoaiele de culoare i se aduna in ochi si buze; praful de stele este prins in picurii de apa si apoi se aduna in papadii. Sub picioarele-i goale, pamantul capata o nuanta colorata ca de benzina.

In parul decolorat apa prinde note muzicale; cu fiecare salt, fragmente dintr-o melodie se strecoara printre tesaturile cortinei de apa.

Alearga in continuare. Spre acasa. Spre nicaieri, spre nimic, spre nimeni, spre familie. 

Cand trece pe langa un lan de porumb, speranta ii creste brusc. Probabil...   Sigur ca dincolo de marea asta de papusoi, o casa simpla, una din lut si lemn, isi va arata crapaturile din pereti, insemnele unor riduri din zambete.

Dar nu se mai termina...

-Mama!... Mama!.. Unde esti, mama?

 De ce crede ca mama a strigat-o prima data? De ce a crezut automat ca trebuie sa fie ea? A fost un strigat, da... dar nu al unei persoane.

Dar nu ea a vrut sa creasca? Nu ea a plecat de langa ea pentru a-i culege buchetul de papadii care.. si-asa nu o sa-i placa? Fetito. 

Mai, fetito, mai... Mai cresti.

Nuditate

Mirosul de nou imi inunda narile. 

Smulsa din familiarul trecut, din patul meu vechi cu salteaua stricata, ma refugiez in camera asta nula ca de hotel, sub plapuma rece si usoara. 

Inchid ochii. De pe hol, vocea chinuita a unei chitari dezacordate se strecoara pe sub usa si pluteste pana la mine. Notele imi par cunoscute. Singurele lucruri familiare din aceasta cutie alba de medicamente. Mi-as zice sa ma trezesc. Dar nu pot; nu dorm. Degeaba incerc apoi sa evadez in somn, visele mele ricoseaza de peretii netezi si imaculati. 

Ce e asta?

Cand prezentul imi pare pentru prima data incert, nu ma mai pot baza decat pe trecut. Ar trebui atunci sa traiesc in iluzii si amintiri? Care e rostul? Care e scopul?

Ce caut aici?

Pana acum cateva clipe eram un copil. Acum cineva m-a inchis in mediul asta gol, fara nicio informatie, unde circumvolutiunile cenusii pot ori sa innebuneasca si sa se agite in impulsuri electrice, ori sa se  lase acoperite de o substanta asemantoare mazgai ce o poti gasi pe alimentele alterate. Asta nu e maturitate. Nu e un fost viitor. Ce e? O pauza? 

Lasati-ma sa ma intorc in clasa, va rog! Promit ca o sa fiu atenta si nu o sa mai inteleg gresit, o sa invat, va jur...